ce fragil e totul

mergem

pe o foaie

de hârtie

îmbibată în apă

ne agățăm

de porii dilatați

adânciți

zbârciți

și

ne rugăm

într-o iluzorie dendrolatrie

la arborele

mort

din care a fost făcută

foaia noastră de hârtie îmbibată în apă

ne rugăm

ne rugăm să

ne rugăm să nu se rupă

să nu se rupă...

genele tale
au devenit
stelele universului meu
am spart ferestrele
și nu regret
ți-am promis că o să încerc
să-mi împart dragostea
între mine și tine
văd că reușesc
sunt fanatică
după perfecțiune
iar perfecțiunea buzelor tale
e holocaustul tuturor
speranțelor mele deșarte
că nu mă voi indragosti vreodată
e prea târziu
je suis morte déjà

am învățat ce înseamnă așteptarea
se vede în porii dilatați ai pleoapelor tale

am învățat ce înseamnă așteptarea
se aude în saluturile grăbite și regretate

am învățat ce înseamnă așteptarea
tremură în pașii nostri convergenți

am învățat ce înseamnă așteptarea
și încă mai aștept

între coaste mi se deschide cerul,
iar între pleoape, nemurirea

bucăți de rai se rup din cer
și cad în iadul paradoxurilor mele

tremură cimitirele fluturilor, goale,
de dorul tremurelor tale

m-aș reîncarna

          într-un fluture

și dacă m-ai strivi

m-aș reîncarna

          într-o coardă de chitară

și dacă m-ai rupe

m-aș reîncarna

          în lună